Contenciosul administrativ. Conferința națională
Oradea, 9 decembrie 2022
- Format hibrid: în sală și LIVE pe juridice.ro
- Interval orar: 9.30 – 14.30
- Locația: Sala ,,Av. Emil Stratone” – Baroul Bihor, etaj I
Facultatea de Drept a Universității din Oradea aniversează 30 de ani de la reluarea învățământului juridic, continuând vechi și prestigioase tradiții, instituite în anul 1788 prin înființarea pe malul Crișului Repede a Academiei Regale de Drept, una dintre cele mai vechi instituții de învățământ superior din acest spațiu geografic.
Pe parcursul acestui an, facultatea noastră a marcat acest moment printr-o serie de evenimente științifice, prin care am dorit să menținem vie în conștiința comunității spiritul academic al intelectualității din această zonă și să reaprindem în aspirațiile tinerilor năzuința spre studiu și progres științific în domeniul Dreptului.
Reunind specialiști în domeniu, teoreticieni și practicieni deopotrivă, conferința își propune să aducă în dezbatere cele mai interesante aspecte din importanta materie a Contenciosului administrativ.
Într-un format dinamic, vorbitorii vor încerca să prezinte temei de interes și, mai ales să răspundă întrebărilor din sală. De aceea dezbaterile, chiar daca vor implica și teme cu rezonanță teoretică, vor fi canalizate spre aspectul practic al aplicării concrete a soluțiilor teoretice ce rezultă din discuții.
Conferința este organizată de Facultatea de Drept din cadrul Universității din Oradea în parteneriat cu Baroul Bihor.
Speakeri (în ordine alfabetică) și tematică (în curs de actualizare)
– Conf. univ. dr. Cristian Clipa, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara – Contenciosul suspendării contractelor administrative
– Conf. univ. dr. Teodor Narcis Godeanu, Facultatea de Drept, Universitatea ”Spiru Haret” București – Procedura soluționării litigiilor de contenciosul administrativ-clivajul între normele speciale și dreptul comun
– Conf. univ. dr. Ioan Lazăr, Facultatea de Drept, Universitatea ”1 Decembrie 1918”, Alba Iulia
– Dr. Eugenia Marin, avocat Baroul București, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție
– Conf. univ. dr. Dan Constantin Mâță, Facultatea de Drept, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, Iași
– Prof. univ. dr. Ovidiu Podaru, Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca – Plagiatul şi contenciosul administrativ
– Prof. univ. dr. Dana Apostol Tofan, Facultatea de Drept, Universitatea din București – Efectele calificării diplomei de doctor ca act intrat în circuitul civil, producător de efecte juridice, de către jurisdicția constituțională. Posibile remedii
– Prof. univ. dr. Anton Trăilescu, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara – Răspunderea pentru exercitarea atribuțiilor delegate de către primar
– Conf. univ. dr. Mircea Ursuța, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea
– Prof. univ. dr. Verginia Vedinaș, Facultatea de Drept, Universitatea din București, membru corespondent al A.O.S.R., Președinte al ISA ”Paul Negulescu” – Înființarea tribunalelor administrativ fiscale – cerință legală care nu poate fi amânată
Conferința se transmite LIVE ONLINE gratuit pe @homepage juridice.ro, juridice.ro/live, facebook.com/JURIDICE.ro, facebook.com/groups/juridice și youtube.com/c/videojuridice.
Informații:
https://evenimente.juridice.ro/contenciosul-administrativ-conferinta-nationala-ed-3

