În acest an FACULTATEA DE DREPT
din cadrul Universităţii din Oradea sărbătorește


100 de ani de la înființarea ACADEMIEI REGALE DE DREPT din Oradea

ca instituție de stat românească.


Dorim să marcăm acest moment important în cadrul conferinței bienale sub titlul:

„ACADEMIA REGALĂ  DE DREPT  DIN ORADEA (1919)
- PARTE A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI JURIDIC ROMÂNESC”


Programul conferintei 15-16 noiembrie 2019

Program 16 noiembrie 2019 - Secțiunea profesiilor juridice

Rezumate lucrări

 Evenimentul care se va întinde pe durata a două zile va avea următoarea structură:

-   secțiuni dedicate susținerii unor lucrări științifice, fiind invitați cadre didactice, profesioniști și cercetători în domeniul Științelor Juridice, din țară și străinătate (15 - 16.11.2019)
-   ceremonia de acordare a titlului de Dr. H. Causa domnului acad. prof.univ.dr. Liviu POP (15.11.2019)
-    lansare de carte
-   secțiuni dedicate profesioniștilor Dreptului – care se vor derula în data de 16.11.2019

DETALII CONFERINTA

alături de partenerii noștri:

  • CENTRUL DE CERCETARE ÎN DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE
  • Asociația Române de Științe Penale – filiala Oradea
  • Baroul Bihor
  • COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI BIHOR
  • CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ORADEA
  • UNPIR – filiala Oradea

cu sprijinul:

  • Grupul editorial ”Universul Juridic”
  • Editura ”ProUNIVERSITARIA”