1780

Înființarea Academiei de Drept din Oradea

În anul 1780 a fost înfiinţată la Academia din Oradea, care este una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ superior din România.

1934

Academia Regală de Drept din Oradea trece în cadrul Facultății de Drept din Cluj Napoca

În 1932 denumirea Academiei de Drept din Oradea a fost schimbată în “Academia de Drept regele Carol al II-lea”, iar în anul 1934 a fost transferată Facultăţii de Drept din Cluj.

1992

Se reiau cursurile învățământului superior juridic în cadrul Universității din Oradea

Prin efortul unor personalităţi, este reluat învăţământul juridic superior la Oradea, în cadrul Universităţii din Oradea.

1995

Se înființează Facultatea de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității din Oradea

În cadrul Facultății de Științe Juridice și Administrative existau programele de licență Drept și Administrație publică.

2010

Facultatea își schimbă denumirea în Facultatea de Drept

În acest an Facultatea de Științe Juridice și Administrative își schimbă denumirea în Facultatea de Drept a Universității din Oradea.

2011

Noi programe de masterat în cadrul Facultății de Drept

Începând cu anul 2011 s-au înființat programele de masterat: Drept penal și procedură penală, Drept civil și procedură civilă și Administrație publică.

Subcategorii