- Detalii
- Manifestări științifice
- Accesări: 344
În acest an FACULTATEA DE DREPT
din cadrul Universităţii din Oradea sărbătorește
100 de ani de la înființarea ACADEMIEI REGALE DE DREPT din Oradea
ca instituție de stat românească.
Dorim să marcăm acest moment important în cadrul conferinței bienale sub titlul:
Programul conferintei 15-16 noiembrie 2019
Program 16 noiembrie 2019 - Secțiunea profesiilor juridice
Rezumate lucrări
Evenimentul care se va întinde pe durata a două zile va avea următoarea structură:
- secțiuni dedicate susținerii unor lucrări științifice, fiind invitați cadre didactice, profesioniști și cercetători în domeniul Științelor Juridice, din țară și străinătate (15 - 16.11.2019)
- ceremonia de acordare a titlului de Dr. H. Causa domnului acad. prof.univ.dr. Liviu POP (15.11.2019)
- lansare de carte
- secțiuni dedicate profesioniștilor Dreptului – care se vor derula în data de 16.11.2019
DETALII CONFERINTA
alături de partenerii noștri:
- CENTRUL DE CERCETARE ÎN DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE
- Asociația Române de Științe Penale – filiala Oradea
- Baroul Bihor
- COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI BIHOR
- CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ORADEA
- UNPIR – filiala Oradea
cu sprijinul:
- Grupul editorial ”Universul Juridic”
- Editura ”ProUNIVERSITARIA”